Views: 17
el ce mustră pe un batjocoritor îşi trage dispreţ şi cel ce caută să îndrepte pe cel rău se alege cu ocară. Nu mustra pe cel batjocoritor, ca să nu te urască; mustră pe cel înţelept, şi el te va iubi! Dă înţeleptului, şi se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel neprihănit, şi va învăţa şi mai mult! Începutul înţelepciunii este frica de Domnul; şi ştiinţa sfinţilor este priceperea. (Proverbe 9:7-10)
Obținerea unei “educații” nu este opțională, ci esențială și necesară. Tot ceea ce primim în timpul anilor de școală și universitate ne permite nu numai să lucrăm în mod productiv și să “câștigăm” un trai, ci și să ne mișcăm liber, în siguranță și în ordine în societatea contemporană.
A fi educat este atât de “normal” încât nu mai suntem foarte conștienți de drama imensă a analfabetismului și de consecințele sale teribile în viața de zi cu zi. Ceva la fel de comun ca și faptul de a ști să citești, să scrii și să poți efectua operații matematice de bază nu sunt abilități cu care ne naștem. În schimb, ele sunt învățate în beneficiul nostru încă din copilărie, iar pe baza lor acumulăm cunoștințe și abilități care, de-a lungul anilor, ne vor face sofisticați și utili comunității noastre.
Așa cum se trece de la ignoranță la cunoaștere printr-o educație treptată, tot așa am putea crede că același lucru este valabil și pentru trecerea de la nebunie la înțelepciune. O putem ilustra ca pe o linie dreaptă, cu prostia categorică la un capăt și înțelepciunea absolută la celălalt. Așa cum o fetiță învață vocalele, alfabetul, silabele și cuvintele, tot așa un prost ar putea urca pe o scară negativă, de la foarte prost la mai puțin prost, și de acolo să treacă pe o scară pozitivă, de la nesăbuit la mai înțelept și mai înțelept. Sună destul de fezabil și interesant, nu-i așa? Îmi pare rău, dar regret să vă informez că nu așa se face trecerea de la prostie la înțelepciune.
Dacă citiți cu atenție textul din antet, veți observa că învățătorul de înțelepciune spune că nu există nici un remediu pentru cei “obraznici” și “neevlavioși”. Dimpotrivă, încercarea de a instrui astfel de proști nu poate produce decât “dezonoare”, “insultă” și “ură”. Se pare că nebunia nu are scăpare și că învățătura și mustrarea nu pot transforma o inimă nebună. Și ce facem?
Învățătorul de înțelepciune nu ne lasă cu consternarea de a ști că nu există speranță pentru nebun. Dimpotrivă, ni se oferă un punct de plecare precis pentru înțelepciune, dar nu începe cu instrucția, ci cu devotamentul: “Începutul înțelepciunii este frica de Domnul”.
S-a discutat mult despre cuvântul “frică” și despre sensul său special în acest caz. Unii o consideră frică, suspiciune sau aprehensiune față de un Dumnezeu a cărui transcendență ne face să tremurăm și să ne cutremurăm. Cu toate acestea, “frica de Domnul” nu are nimic de-a face cu frica sau cu aprehensiunea neliniștită, ci cu un respect imens în fața Dumnezeului Creator, Suveran peste univers și de trei ori sfânt.
Toate acestea pot părea îndepărtate pentru că, pentru a începe să fim înțelepți, pentru a ne plasa la punctul de plecare și la începutul înțelepciunii, este necesar ca acel Dumnezeu atotputernic și transcendent să se manifeste în viața ta și să se facă cunoscut. Când se va întâmpla acest lucru, El va face ca toată nebunia ta să fie expusă în fața luminii sfințeniei Sale, iar inima ta să fie adusă la pocăință.
Putem începe călătoria înțelepciunii doar atunci când Domnul ne schimbă inimile, când am trecut de la moarte la viață și suntem făcuți făpturi noi, primind beneficiul anunțat în Evanghelie al lucrării lui Isus Hristos în favoarea noastră, puterea învierii Sale și călăuzirea Duhului Sfânt.
Nimeni nu poate trăi o viață bună fără să se nască din nou. Nimeni nu poate fi înțelept fără să se pocăiască mai întâi de nebunia sa și fără să aibă o inimă regenerată, plină de respect și respect pentru Dumnezeu, Mântuitorul său. Progresul de la nebunie la înțelepciune nu este, așadar, o linie dreaptă, ci o ruptură, o întoarcere de pe calea nebuniei care duce la moarte, pentru a ne întoarce și a urma o cale cu totul diferită: calea adevărului și a vieții, care este Domnul nostru Iisus Hristos. De aici, așa cum spune învățătorul de înțelepciune, instruirea va avea efect pentru că ne va face mai înțelepți, iar învățătura ne va spori cunoștințele, deoarece “cunoștința Sfântului este înțelegerea”.
