¿Ce este păcatul și ce spune Biblia despre el?

Views: 35

Sensul original (etimologic) al cuvântului păcat este „a nu atinge ținta”. Acest lucru înseamnă că atunci când păcătuim, greșim sau ne abatem de la ceea ce ar fi fost corect să facem.

Cu toții ne putem aminti momente în care am spus sau am făcut un lucru greșit, ceva ce am regretat mai târziu. Dar când Biblia vorbește despre păcat, vorbește despre ceva mai profund decât atât, ceva care aduce consecințe veșnice.

¿Cum definește Biblia păcatul?

Conceptul de păcat în Biblie se referă la încălcarea sau violarea legii lui Dumnezeu. În 1 Ioan 3:4 citim:

Oricine face păcat face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege. (1 Ioan 3:4)

Încă de la început, Dumnezeu a fost clar cu privire la ceea ce putem și ce nu putem face (Geneza 2:16-17). În Biblie, care este Cuvântul lui Dumnezeu, găsim legi explicite, cum ar fi cele zece porunci. Dumnezeu a dat aceste legi pentru binele nostru. Ele ne ajută să acționăm corect în fața Lui și în fața celorlalți și, în același timp, ne protejează de greșeli care pot avea consecințe teribile nu numai în viața de zi cu zi, ci și pentru eternitate.

Atunci când nu-L ascultăm pe Dumnezeu, ignorând Legea Sa, o facem (conștient sau inconștient) ghidați de o atitudine răzvrătită. Baza păcatului se găsește în răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu și a poruncilor Sale. Inima răzvrătită este de fapt o inimă mândră. Vrea să dovedească faptul că știe mai bine decât Dumnezeu, că poate rezolva lucrurile în felul său și cu forțele sale proprii.

Și tocmai în acest fel, cu această atitudine de revoltă, a început totul…

¿Cum a intrat păcatul în lume?

Când Dumnezeu l-a creat pe om, l-a așezat în grădina Edenului și l-a însărcinat să o cultive și să aibă grijă de ea. Cu toate acestea, El i-a dat o poruncă foarte clară:

Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină;
dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.” (Geneza 2:16-17)

Omul putea mânca din toți pomii din Grădina Edenului, cu excepția unuia: pomul cunoașterii binelui și răului. Și tocmai această interdicție a fost folosită de șarpe (diavolul) pentru a-i ispiti pe bărbat și pe femeie. Găsim relatarea în Geneza 3:1-5.

Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină”?”
Femeia a răspuns şarpelui: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.
Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.”
Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veţi muri,
dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.” (Geneza 3:1-5)

Aici vedem clar modul în care diavolul a lucrat de la început în încercarea sa de a înșela ființele umane. Mai întâi, a vorbit singur cu Eva. A așteptat un moment în care Adam nu era prezent și a profitat de un moment de aparentă vulnerabilitate. Apoi vedem că a acționat cu viclenie, cu cunoaștere, a creat îndoială și a apelat la dorința de putere și măreție.

• Viclean: Șarpele era adeptul înșelăciunii cu prudență și finețe. El începe cu o întrebare la care știa deja răspunsul. Vorbește cu Eva ca și cum ar fi prieteni care discută despre ceva obișnuit.
• În cunoștință de cauză: Șarpele cunoștea interdicția lui Dumnezeu și consecințele neascultării. Se informase bine și își prezentase argumentul în mod înșelător, dar ferm.
• El a creat îndoiala în inima Evei și, practic, l-a numit pe Dumnezeu mincinos. El a indus-o în eroare prin denaturarea semnificației cuvântului moarte. El nu a explicat că neascultarea va avea ca rezultat moartea spirituală, separarea dintre om și Dumnezeu.
• El a apelat la dorința de putere și măreție din inima Evei. El i-a spus: „vor deveni asemenea lui Dumnezeu, cunoscând binele și răul”.

Din păcate, mai întâi Eva și apoi Adam au ales să nu asculte de Dumnezeu și să dea ascultare șarpelui (diavolul). Acest act a marcat ruperea prieteniei speciale de care se bucuraseră cu Dumnezeu până în acel moment. Omul a cedat ambiției sale de a fi asemenea lui Dumnezeu și a subminat astfel relația specială de care se bucurase până atunci.

Ce înseamnă acest lucru pentru noi? Că acest act de neascultare a deschis ușa pentru ca păcatul să devină parte din viața noastră. De atunci, cu toții ne-am născut cu tendința de a nu asculta sau de a greși în fața lui Dumnezeu.

Putem și ar trebui să alegem întotdeauna să facem acest lucru, dar această tendință face acum parte din impulsul nostru natural. Nu ne naștem cu vina păcatului lui Adam și al Evei, dar ne naștem cu o înclinație naturală de a nu asculta de poruncile lui Dumnezeu. Biblia numește această tendință natura noastră păcătoasă (Romani 8).

Dumnezeu urăște păcatul pentru că acesta creează o barieră de separare între El și noi și ne îndepărtează de voința Sa.

Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă,
ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte! (Isaia 59:1-2)

¿Care este soluția?

Deci, ce este, există o soluție pentru noi? Bineînțeles că există! Isus! De îndată ce omul a păcătuit, Dumnezeu a început să elaboreze planul de răscumpărare a sa. Romani 5:12 spune:

De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit… (Romani 5:12)

Dar apoi, în Romani 5:15 vine vestea cea bună a soluției Tatălui ceresc: harul Său infinit manifestat prin Isus!

Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala; căci, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur Om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi. (Romani 5:15)

Darul lui Dumnezeu pentru noi este harul Său. Iar aceasta, revelată prin Isus, este mult mai mare și are mult mai multă putere decât păcatul. Isus, Dumnezeu întrupat, a venit în lume pentru ca noi toți să avem posibilitatea de a primi iertarea păcatelor noastre. El a fost dispus să moară pe cruce și să poarte vina noastră, astfel încât, prin sacrificiul Său, noi să avem viață veșnică.

Ce trebuie să facem pentru a fi siguri de iertarea Lui și de viața veșnică? Trebuie doar să acceptăm jertfa lui Isus ca fiind valabilă pentru noi, cerându-I iertare pentru păcatele noastre și recunoscându-L ca Domn și Mântuitor al nostru. El a obținut deja viața veșnică pentru noi. Trebuie doar să ne însușim acest dar, acceptându-L pe Dumnezeu să devină Regele și Domnul vieții noastre.

Ce zice ea deci? „Cuvântul este aproape de tine: în gura ta şi în inima ta.” Şi cuvântul acesta este Cuvântul credinţei, pe care-l propovăduim noi.
Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. (Romani 10:8-9)

7 libertăți pe care le avem în Hristos

6 citate biblice despre păcat

Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. (Romani 5:8)

Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.
Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. (Romani 3:23-24)

Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.
Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire. (1 Ioan 1:8-9)

Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru. (Romani 6:23)

Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. (Ioan 3:17)

căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri,
ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană. (1 Petru 1:17-18)

¡Îți mulțumim, Doamne, pentru că ne-ai iertat păcatele!