Views: 138
Există mai multe pasaje din Biblie care ne amintesc să avem grija de cuvintele noastre, deoarece ceea ce spunem are multă putere; Din acest motiv, se pune accent pe autocontrol și pe a fi blând cu ceea ce vorbim.
Aceste versete biblice ne amintesc de importanța înfrânării limbii și a fi atenți la ceea ce vorbim.
Versete biblice despre infranarea limbii
Fereşte-ţi limba de rău, şi buzele de cuvinte înşelătoare! (Psalmi 34:13)
Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frâu gurii, cât va sta cel rău înaintea mea.” (Psalmi 39:1)
Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele şi păzeşte uşa buzelor mele! Nu-mi abate inima la lucruri rele, la fapte vinovate, împreună cu oamenii care fac răul, şi să nu mănânc din ospeţele lor! (Psalmi 141:3-4)
Cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască, dar cel ce-şi ţine buzele, este un om chibzuit. Limba celui neprihănit este argint ales; inima celor răi este puţin lucru. Buzele celui neprihănit înviorează pe mulţi oameni, dar nebunii mor fiindcă n-au judecată. (Proverbe 10:19-21)
Gura celui neprihănit scoate înţelepciune, dar limba stricată va fi nimicită. (Proverbe 10:31)
Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint. (Proverbe 25:11)
Pui de năpârci, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui. (Matei 12:34-35)
Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, religia unui astfel de om este zadarnică. (Iacov 1:26)
Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul. De pildă, dacă punem cailor frâul în gură, ca să ne asculte, le cârmuim tot trupul. Iată, şi corăbiile, cât de mari sunt, şi, măcar că sunt mânate de vânturi iuţi, totuşi sunt cârmuite de o cârmă foarte mică, după gustul cârmaciului. Tot aşa şi limba este un mic mădular, şi se făleşte cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde! Limba este şi ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre care întinează tot trupul şi aprinde roata vieţii, când este aprinsă de focul gheenei. Toate soiurile de fiare, de păsări, de târâtoare, de vieţuitoare de mare se îmblânzesc şi au fost îmblânzite de neamul omenesc, dar limba niciun om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte. Cu ea binecuvântăm pe Domnul şi Tatăl nostru, şi tot cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu. Din aceeaşi gură iese şi binecuvântarea şi blestemul! Nu trebuie să fie aşa, fraţii mei! Oare din aceeaşi vână a izvorului ţâşneşte şi apă dulce şi apă amară? Fraţii mei, poate oare un smochin să facă măsline sau o viţă să facă smochine? Nici apa sărată nu poate da apă dulce. (Iacov 3:2:12)
