Care sunt darurile Duhului Sfânt? Întrebări din Biblie

Views: 32

Darurile Duhului Sfânt sunt abilitățile spirituale ale Duhului Sfânt date poporului lui Dumnezeu pentru ca, prin folosirea lor, să poată edifica trupul lui Hristos și să aducă slavă lui Dumnezeu.

În trei capitole ale uneia dintre scrisorile sale (1 Corinteni 12-14), apostolul Pavel ne învață șapte adevăruri despre darurile spirituale:

1) Vedem cunoscutul paradox suveranitate divină/responsabilitate umană.

Duhul Sfânt atribuie în mod suveran darurile “după cum vrea El” (1 Corinteni 12:11), iar Pavel ne poruncește să “căutăm daruri spirituale” (1 Corinteni 14:1). Atunci când râvnim la daruri pe care nu le avem, trebuie să ne supunem suveranității Duhului. Când suntem inactivi, trebuie să ne supunem chemării lui Dumnezeu de a-L sluji folosind darurile noastre.

2) Corintenii aveau nevoie de un discernământ spiritual de bază.

De aceea, Pavel avertizează:

“De aceea vă spun că nimeni, dacă vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: „Isus să fie anatema!” Şi nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt.” (1 Corinteni 12:3).

3) Darurile noastre spirituale corespund unității și diversității Trinității.

“Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi.” (1 Corinteni 12:4-6).

Există un singur Duh Sfânt, un singur Domn Isus și un singur Dumnezeu Tatăl. Unitatea bisericii se bazează pe unitatea Trinității. Diferitele daruri, slujbe și activități reflectă diferențele dintre cele trei persoane și există un proces: diferitele daruri ale aceluiași Duh sunt folosite în diferite slujbe pentru a sluji aceluiași Domn Isus, deoarece același Tată împuternicește darurile. Atunci când slujim biserica, Trinitatea ne folosește pentru a-i binecuvânta pe alții.

4) Darurile spirituale au un scop clar, conform Scripturii.

Pavel prezintă scopul darurilor spirituale: Duhul Sfânt le dă “pentru binele comun” (1 Corinteni 12:7). Petru este de acord: Dumnezeu a dat fiecăruia dintre noi cel puțin un dar spiritual. “După cum fiecare a primit un dar special, să îl folosească pentru a sluji unul altuia, ca buni administratori ai harului multiplu al lui Dumnezeu” (1 Petru 4:10). Darurile sunt expresii ale harului lui Dumnezeu, dăruite nouă pentru ca noi să putem sluji și să aducem beneficii altora (Romani 12:6-8).

5) Darurile spirituale și unitatea în diversitate.

Pavel compară unitatea în diversitate a trupurilor noastre fizice cu unitatea în diversitate pe care Duhul Sfânt o aduce în biserică (Romani 12:4-5; 1 Corinteni 12:12-13). Membrii obișnuiți ai bisericii nu sunt inutili sau neimportanți (1 Corinteni 12:14-20). Membrii din prim-plan nu sunt mai necesari sau mai importanți decât ceilalți (1 Corinteni 12:21-24). Dumnezeu dorește “să nu existe dezbinare în trup, ci membrii să aibă aceeași grijă unii față de alții” (1 Corinteni 12:25).

6) Dragostea reciprocă este imperativă pentru ca darurile să funcționeze în mod corespunzător în trupul lui Hristos.

Darurile spectaculoase fără dragoste nu sunt “nimic” (1 Corinteni 13:1-3, KJV 60). Descrierea pe care Pavel o face iubirii este încântătoare și prea înaltă pentru ca noi să o atingem fără lucrarea Duhului (1 Corinteni 13:4-7). Spre deosebire de darurile spirituale, dragostea dăinuiește pentru totdeauna (1 Corinteni 13:8-12). Nu trebuie să subestimăm dragostea, pentru că este mai mare decât credința și speranța (1 Corinteni 13:13).

7) Profeția și limbile necesită îngrijire.

Pavel îi îndeamnă pe credincioșii din primul secol să caute dragostea și darurile spirituale, în special profeția, pentru a zidi biserica (1 Corinteni 14:1, 12, 39).

• Profeția era mai profitabilă în biserica din primul secol decât vorbirea în limbi (1 Corinteni 14:2-25).
• Profeția este vorbită oamenilor cu mintea, nu cu duhul, pentru a-i edifica, încuraja și învăța (1 Corinteni 14:3-4, 31).
• Profeția este un semn pentru necredincioși pe care Dumnezeu îl folosește pentru a le demonstra realitatea Sa (1 Corinteni 14:22-25).
• Limbile sunt vorbite lui Dumnezeu cu duhul, nu cu mintea, în taine, de către Duhul Sfânt, pentru a-l edifica pe vorbitor (1 Corinteni 14:2, 4, 14, 28).
• Când limbile sunt interpretate, ele edifică biserica, dar limbile neinterpretate nu produc edificare (1 Corinteni 14:5-12).
• Pavel vorbește în limbi, dar nu în biserică fără interpretare (1 Corinteni 14:15-19).
• Pavel spune că biserica nu ar trebui să interzică vorbirea în limbi (1 Corinteni 14:39).
• El insistă asupra ordinii în serviciile de închinare și totul ar trebui să fie făcut pentru zidire (1 Corinteni 14:26-39).
• El dă reguli pentru vorbirea în limbi: vorbitorii sunt limitați la trei pe ședință, trebuie să vorbească câte unul pe rând și este necesară interpretarea (1 Corinteni 14:27-28).
• Nu pot vorbi mai mult de trei profeți, iar ceilalți trebuie să cântărească ceea ce se spune (1 Corinteni 14:29-33).
• De asemenea, ei trebuie să vorbească pe rând (1 Corinteni 14:31), iar voia lui Dumnezeu este ca vorbitorii să aibă stăpânire de sine (1 Corinteni 14:32-33, 40).

Evanghelicii, în cea mai mare parte, sunt de acord cu privire la aceste probleme primare legate de daruri, dar nu sunt de acord cu cele secundare. Suntem de acord că anumite daruri au încetat, în termeni specifici, cele ale apostolilor și profeților, ca fiind cei care vorbesc despre revelația autoritară de la Dumnezeu.

De asemenea, suntem de acord că anumite daruri continuă, inclusiv cele de slujire, de învățătură, de îndemn, de dăruire, de conducere și de milostenie (Romani 12:6-8). Credincioșii cu diferite moșteniri doctrinare nu au căzut de acord asupra încetării sau continuării așa-numitelor daruri de semne, care includ vindecarea, minunile, profeția și limbile (1Corinteni 12:9-10).

Cu toate acestea, ar trebui să fim de acord că niciun dar spiritual nu este esențial pentru mântuire sau slujire, deoarece toți corintenii au fost botezați cu Duhul Sfânt, deși nu toți vorbeau în limbi (1Cor 12:13, 30).