Views: 110
Anul în care Iisus a fost răstignit nu este cunoscut cu certitudine, dar se pare că a fost în jurul anului 33 d.Hr. Cu o zi înainte de răstignire, Iisus a fost trădat de unul dintre discipolii săi, Iuda, care l-a predat preoților supremi. Aceștia, după ce l-au prins pe Iisus, l-au dus în fața marelui preot Caiafa pentru a fi interogat. Acolo l-au acuzat de blasfemie și au decis că este vinovat de moarte. Sentința lui: crucificarea.
Iisus a petrecut o noapte plină de tortură, batjocură și blesteme din partea acuzatorilor săi. A doua zi, în zori, a fost adus în fața lui Pilat, guvernatorul roman. Pilat nu a găsit niciun motiv pentru a-l condamna pe Iisus la moarte, dar a cedat în fața strigătelor și presiunilor poporului și ale preoților. În cele din urmă, Pilat a pus ca Isus să fie biciuit și l-a predat pentru a fi răstignit.
Înainte de a fi răstignit, Isus a primit multe biciuiri, bătăi, scuipări și batjocuri. I-au pus o haină de purpură, o coroană de spini și un toiag de trestie pentru a-l batjocori ca Rege al iudeilor. Apoi L-au îmbrăcat din nou în hainele lor și L-au dus să-L răstignească. L-au dus la un loc numit Golgota, sau locul Craniului, unde a fost răstignit. Moartea lui Iisus a fost foarte dureroasă și umilitoare. Răstignirea era rezervată celor mai răi infractori și era executată cu forță și cruzime.
Potrivit relatării biblice, Iisus a petrecut aproximativ 6 ore pe cruce înainte de a muri. În timpul acelor ore, Iisus a suferit dureri intense, deshidratare, a îndurat multe batjocuri și blesteme, precum și umilința de a fi dezbrăcat în fața tuturor. Dar chiar și în mijlocul acestui cadru oribil, toată lumea a văzut că Isus nu era o ființă umană obișnuită. El era Dumnezeu întrupat, trimis să salveze și să răscumpere omenirea. Moartea făcea parte din acest scop divin.
Găsim relatarea biblică a răstignirii lui Iisus în Matei 27:32-56, Marcu 15:25-41, Luca 23:33-49 și Ioan 19:18-37.
Cele 6 ore cât a stat Iisus pe cruce
Biblia ne spune ora la care Isus a fost răstignit: 9:00 a.m. sau ora trei. După o noapte de tortură și maltratare, trupul lui Iisus era destul de slăbit. Mai avea puțină putere fizică, dar tot trebuia să înfrunte cea mai grea încercare dintre toate: răstignirea sa.
Pentru soldații însărcinați cu răstignirea, aceasta a fost doar o altă zi de muncă. Au decis să împartă între ei hainele lui Iisus. Mai întâi, au luat haina și au împărțit-o în patru bucăți, câte una pentru fiecare dintre ei. Cu toate acestea, haina lui Iisus era de o singură cusătură și nu au vrut să o rupă. Așa că au tras la sorți. Aceasta a fost împlinirea profeției date în Psalmul 22:18:
îşi împart hainele mele între ei şi trag la sorţi pentru cămaşa mea. (Psalmi 22:18)
Isus nu a fost singur în cea mai mare durere și agonie a sa. Biblia spune că a fost însoțit de mama sa, de mătușa sa și de alte femei care erau cu el, precum și de apostolul Ioan. De fapt, Evanghelia după Ioan ne relatează o scenă frumoasă în care Iisus și-a arătat dragostea și grija față de mama sa, Maria. Isus l-a însărcinat pe Ioan, ucenicul iubit, să aibă grijă de mama sa din acel moment.
Unele dintre femeile menționate care l-au însoțit pe Isus în acel moment trist au fost Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov și a lui Iosif, și mama fiilor lui Zebedei. Acestea erau femei care Îl slujiseră cu credință pe Isus în timpul slujbei Sale. Biblia menționează, de asemenea, că mulți cunoscuți au privit de la distanță cum se desfășurau evenimentele.
Isus a fost răstignit cu doi tâlhari, unul la dreapta și altul la stânga. În realitate, acesta nu a fost un aranjament întâmplător. A fost împlinirea unei profeții date în Isaia 53:12.
Dar Isus, în loc să se concentreze asupra propriei dureri sau asupra nedreptății pe care o suferea, a avut o atitudine plină de iubire și de iertare până la sfârșit.
Când au ajuns la locul numit „Căpăţâna”, L-au răstignit acolo, pe El şi pe făcătorii de rele: unul la dreapta, şi altul la stânga. Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgând la sorţi. (Luca 23:33-34)
Chiar și în mijlocul atâtor dureri, orori și umilințe, Isus a ales să-i ierte pe cei care l-au răstignit. Isus și-a arătat dragostea și compasiunea până în ultima clipă a vieții sale pământești. El ar fi putut să-i ceară lui Dumnezeu să trimită foc sau răzbunare asupra călăilor săi, dar nu a făcut-o. El a ales să ierte!
Și despre asta este vorba pe cruce: despre iertarea lui Dumnezeu pentru poporul sâu. Datorită morții pe cruce a lui Isus, Mielul perfect (Ioan 1:29), noi nu mai trebuie să plătim sau să murim veșnic pentru păcatele noastre. Este suficient să credem că jertfa lui Isus este valabilă pentru noi, să îl acceptăm în inimile noastre ca Domn și Mântuitor și să trăim pentru El. Suntem iertați și împăcați cu Dumnezeu prin Isus! Ce har și ce iertare!
În timpul orelor în care a stat atârnat pe cruce, Isus a trebuit să asculte strigăte, insulte, blasfemii și batjocuri constante din partea celor care treceau prin fața lui. Pentru mulțime, a asista la o răstignire era un spectacol. Această atitudine vorbește clar despre valorile morale care prevalau.
Din păcate, preoții de seamă, împreună cu învățătorii legii și bătrânii, s-au alăturat și ei reproșurilor și batjocurii. Cu alte cuvinte, Isus nu a trebuit să îndure doar durerea fizică, ci și o mare povară emoțională din cauza insultelor și a batjocurii.
Este uimitor să vedem că Isus și-a făcut timp să vorbească și să aducă Împărăția lui Dumnezeu unuia dintre tâlharii răstigniți împreună cu el. În Luca citim despre o conversație pe care Isus a avut-o cu unul dintre ei. Banditul a recunoscut că, deși merita pedeapsa răstignirii, Isus era complet nevinovat. Acel om nu numai că a recunoscut nevinovăția lui Isus, dar și sfințenia și divinitatea sa atunci când a spus:
Şi a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta!” Isus a răspuns: „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.” (Luca 23:42-43)
Chiar în ultimele clipe ale vieții sale, acel bandit a primit mântuirea și promisiunea vieții veșnice.
Lucruri minunate și inexplicabile s-au întâmplat în timpul orelor în care Iisus a stat pe cruce. Unul dintre ele a fost că a existat o perioadă de întuneric, aproximativ trei ore de întuneric peste pământ.
Luca 23:44-45 spune că soarele a apus și totul era într-un întuneric adânc. Se pare că a avut loc ceva asemănător cu o eclipsă de soare, deși cu o durată mai lungă și neexplicată. Natura nu a fost indiferentă la moartea lui Isus, Mielul perfect prin care am fost răscumpărați.
În jurul orei 3:00 după-amiaza (sau ora nouă), Isus și-a ridicat vocea într-un strigăt puternic și a strigat către Tatăl cu toată ființa Sa.
Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, lama sabactani?”, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46)
Acest strigăt era un citat direct din Psalmul 22:1, un psalm profetic care detaliază suferința, moartea și victoria sau domnia veșnică a lui Isus.
Evanghelia după Ioan explică faptul că Isus știa că misiunea sa pe pământ s-a încheiat. Misiunea sa se apropia de sfârșit și, prin ultimele sale fraze, a precizat că totul s-a întâmplat conform voinței Tatălui. Planul de răscumpărare a omenirii fusese consumat, se împlinise fără ca cineva să îl poată împiedica.
În cele din urmă, Isus a strigat cu putere. Cu acest strigăt și-a predat spiritul Tatălui și a murit. Evanghelia lui Luca ne spune cuvintele pe care Isus le-a strigat în ultimul său moment:
Isus a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!” Şi, când a zis aceste vorbe, Şi-a dat duhul. (Luca 23:46)
În acel moment, perdeaua templului s-a rupt în două, exact când Isus a murit. Acel văl gros și greu despărțea Locul Sfânt de Sfânta Sfintelor, locul pământesc în care locuia prezența lui Dumnezeu și în care numai Marele Preot putea intra (Exodul 26:31-34).
Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi Şi-a dat duhul. Şi îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, (Matei 27:50-51)
Vălul rupt simboliza accesul direct pe care îl avem acum la prezența lui Dumnezeu prin jertfa lui Isus. Numai prin el avem acces la Dumnezeu și la iertarea păcatelor noastre. El s-a oferit ca un miel perfect pentru ca prin el să avem pace cu Dumnezeu.
Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu. Şi nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine însuşi, ca marele preot care intră în fiecare an în Locul Preasfânt cu un sânge care nu este al lui; fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii; pe când acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa. (Evrei 9:24-26)
Dar nu numai perdeaua templului s-a rupt, ci tot pământul a fost zguduit! Evanghelia după Matei menționează, de asemenea, un cutremur mare, atât de puternic încât rocile s-au despicat. Vedem din nou că natura a reacționat puternic la răstignirea lui Isus.
Din cauza cutremurului puternic, mormintele au fost deschise. Dar cel mai uimitor lucru este că mulți sfinți au fost înviați. Cu alte cuvinte, oamenii care se temeau de Domnul și care fuseseră morți până în acea zi erau acum vii. De obicei, acest lucru nu se întâmplă atunci când are loc un cutremur, ¡doar puterea lui Dumnezeu poate învia morții!
mormintele s-au deschis, şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră au înviat. Ei au ieşit din morminte, după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate şi s-au arătat multora. (Matei 27:52-53)
Vedem că, după învierea lui Isus, acești oameni au apărut în oraș și mulți i-au văzut. Biblia spune că erau sfinți, oameni care îl iubeau și Îl slujeau pe Dumnezeu. Acum aveau o nouă ocazie de a da mărturie despre marea putere a lui Dumnezeu asupra morții fizice și a morții spirituale.
Cel mai minunat lucru care se poate întâmpla este transformarea unei inimi. Cel mai mare dintre toate miracolele este să vezi o viață schimbată de o întâlnire cu Isus. Centurionul însuși, ales să supravegheze răstignirea lui Isus, nu a putut rezista puterii iubirii răscumpărătoare a lui Dumnezeu.
Isus a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!” Şi, când a zis aceste vorbe, Şi-a dat duhul. Sutaşul, când a văzut ce se întâmplase, a slăvit pe Dumnezeu şi a zis: „Cu adevărat, Omul acesta era neprihănit!” Şi tot norodul care venise la priveliştea aceea, când a văzut cele întâmplate, s-a întors bătându-se în piept. (Luca 23:46-48)
Centurionul L-a lăudat pe Dumnezeu! Și-a dat seama că Isus nu era un om oarecare. A știut că Isus a avut o moarte nemeritată și că a făcut-o din dragoste pentru omenire. Atât centurionul, cât și ceilalți care au asistat la răstignirea lui Iisus au observat ceva diferit la Iisus și au fost șocați de acest lucru. Viețile lor nu vor mai fi la fel.
Și așa este. Când avem o întâlnire cu Hristos cel răstignit, Cel care a murit pentru fiecare dintre noi, nu mai putem rămâne la fel. Sângele Lui ne curăță de orice păcat și, datorită Lui, ne vom bucura de viața veșnică.
Prin această „voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos o dată pentru totdeauna. (Evrei 10:10)
Dar Isus nu a rămas mort. Exact așa cum a fost profețit (Psalmul 16:10; Matei 16:21), ¡Isus a înviat! Moartea nu L-a putut reține, nu L-a terminat. Și datorită victoriei lui Isus asupra morții, noi, cei care credem în El, ne vom bucura și noi de viața veșnică împreună cu El.
Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi, după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos; (1 Corinteni 15:20-22)
